Într-o zi de sâmbătă, în ziua în care a împlinit frumoasa vârstă de 40 de ani, dr. Maftei Diana a ales să salveze vieți. În loc de o zi liberă alături de familie, medicul anestezist și coordonatorul intraspitalicesc de transplant de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași a fost la muncă încă de la ora 4:00 dimineața. O nouă prelevare de organe, o nouă luptă contra cronometru și încă o șansă la viață dăruită unor oameni aflați în suferință.
Este o zi neobișnuită să vă sărbătoriți la muncă. La ce oră a început activitatea dumneavoastră astăzi?
Ziua a început foarte devreme, prelevarea a pornit în jurul orei 4:00 dimineața. Este o activitate care nu ține cont de calendar, dar ne oferă satisfacția de a ști că efortul nostru se traduce în vieți salvate.
Ce ne puteți spune despre cazul de astăzi?
Este vorba despre un pacient de 53 de ani aflat în moarte cerebrală, a cărui familie și-a dat acordul pentru donare. Echipa medicală a făcut tot posibilul pentru prelevare, iar în aceste momente așteptăm rezultatele extemporanee pentru a stabili cu exactitate receptorii pentru organele prelevate.
Sunteți de doi ani coordonator intraspitalicesc de transplant la Spitalul „Nicolae Oblu” din Iași. Ce vă determină să vă implicați atât de mult în această activitate extrem de solicitantă?
În România nu avem un număr foarte mare de donatori, de aceea, de fiecare dată când avem ocazia să diagnosticăm un pacient și reușim să obținem acordul familiei, știm că schimbăm radical viața altor oameni. Că este ziua mea, că este Crăciunul – de altfel, am avut o prelevare chiar și în ziua de Crăciun –, că este altă sărbătoare, datoria noastră este să fim acolo.
Spitalul nostru tratează o cazuistică neurochirurgicală extrem de complexă, pacienți în stare critică sau cu neurotraumatisme severe. Din păcate, pentru unii dintre ei, din punct de vedere medical nu se mai poate face nimic și este declarat decesul pe criterii neurologice. Dar gândul care ne ghidează pe toți este acesta: dacă nu-i mai putem salva pe ei, îi putem transforma în salvatori pentru alți pacienți.
Această activitate presupune adesea să veniți de acasă în timpul liber, la orice oră din zi sau din noapte. Cum reușiți să gestionați acest ritm?
Într-adevăr, când apare un caz, venim de acasă, indiferent dacă suntem liberi sau nu. Însă nu sunt singură. Am alături o echipă dedicată – colegi medici, chirurgi, asistenți – care ajută în menținerea donatorului și în diagnosticarea stării de moarte cerebrală. Toți sunt conștienți de importanța fiecărui minut și de responsabilitatea pe care o avem.
Care este dorința pe care v-ați pus-o astăzi, la împlinirea frumoasei vârste de 40 de ani?
Ca orice părinte, îmi doresc să am mai mult timp liber pe care să îl petrec alături de familie și de copiii mei.
Ce mesaj aveți pentru oamenii care încă ezită când vine vorba despre gestul donării de organe?
Donarea înseamnă a dărui viață. Înseamnă să scoți un om de pe un aparat de dializă, să-i curmi suferința anilor petrecuți prin spitale și sub tratamente grele, sau să salvezi o persoană care, în lipsa unui ficat, este condamnată la moarte sigură. Prin acest gest, doi oameni își recapătă vederea, iar lista pacienților care pot fi salvați printr-o singură prelevare este extrem de lungă. Prin acordul de a dona organele unei persoane dragi care nu mai poate fi salvată, dăruiești, pur și simplu, o nouă șansă la viață unui alt semen.
