„Transplantul este una dintre puținele ramuri ale medicinei care oferă concret o a doua șansă la viață”, mărturisește dr. Andrei Leșan, medic primar pneumolog la Spitalul Clinic de Pneumologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca și asistent universitar la UMF „Iuliu Hațieganu”. Din 2019, coordonator național de transplant în cadrul Agenției Naționale de Transplant, dr. Andrei Leșan este omul care organizează și supraveghează mecanismul contra-cronometru ce transformă tragedia în speranță și moartea în viață. La 39 de ani, medicul clujean își împarte timpul între pacienți, familia sa și o activitate care nu are niciodată program fix, dar are mereu miza supremă: salvarea de vieți.
Ce presupune rolul unui coordonator regional de transplant?
Rolul unui coordonator regional de transplant presupune să fie puntea de legătură între spitale donatoare, echipele medicale și centrele de transplant. Este o activitate complexă, care implică atât partea medicală – identificarea și evaluarea donatorilor, organizarea logistică a prelevărilor și transplanturilor – cât și partea umană, de comunicare și suport pentru echipele medicale și familii. Practic, coordonatorul este cel care asigură ca tot procesul să decurgă rapid, sigur și în conformitate cu legislația și etica medicală, organizând logistica întregii activități de la recoltarea de organe până la transplantarea efectivă a unui organ sau țesut.
Ce v-a determinat să vă implicați în activitatea de transplant?
Am ales să mă implic pentru că transplantul este una dintre puținele ramuri ale medicinei care oferă, concret, o a doua șansă la viață. Am văzut pacienți pentru care nu mai exista altă opțiune terapeutică, dar care, printr-un transplant, au reușit să revină la o viață normală. Ideea că pot contribui direct la aceste povești de viață m-a motivat enorm. Am început totul în anul 2014, când am fost la un fellowship la AKH Viena pentru optimizarea transplantului pulmonar din România. Dar, după cum se spune, „ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple”: din anul 2019 am fost numit coordonator regional de transplant pe regiunea Cluj și coordonator național de transplant.
Cum arată o zi de muncă din viața dumneavoastră?
Nu există o zi identică. Uneori programul este relativ previzibil, cu întâlniri, discuții, monitorizarea centrelor și formarea echipelor medicale. Alteori, totul se schimbă brusc: apare un posibil donator, și atunci intră în mișcare un mecanism complex – verificări, contacte, deplasări, coordonare între spitale și foarte multe telefoane. De multe ori, zilele de lucru se transformă în nopți nedormite sau începe programul la 4 dimineața, când o echipă de recoltare este blocată în teren și trebuie să găsim o soluție ca aceștia să ajungă la timp la avion. Am avut situații în care am rugat comandantul aeronavei să amâne decolarea câteva minute pentru ca organul vital să ajungă la receptorul care deja era pe masa de operație. Dar satisfacția finală compensează toată oboseala.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpinați în activitatea de transplant?
Cele mai mari provocări sunt legate de timp și de resurse. Organele au o fereastră limitată de viabilitate, ceea ce înseamnă că orice întârziere poate face diferența dintre viață și moarte. De asemenea, comunicarea cu familiile donatorilor este foarte delicată și necesită multă empatie – uneori chiar cu amânarea deciziei pentru o perioadă mai lungă de timp, fapt care poate duce la degradarea semnificativă a potențialului donator și a organelor donate. Pe lângă acestea, infrastructura și resursele sistemului sanitar pun uneori presiune suplimentară pe noi. Din fericire, ne bucurăm de sprijinul instituțiilor statului pentru buna desfășurare a acestei activități: serviciile de ambulanță, poliția, TAROM, DSU – SMURD, serviciul de securitate națională – fiecare se implică cu energie, timp și resurse pentru ca misiunile să fie finalizate în siguranță.
Ce sacrificii presupune această activitate?
Cel mai mare sacrificiu este cel personal. Timpul cu familia este adesea redus, nopțile sunt nedormite, iar stresul este constant. E nevoie de multă rezistență psihică, dar și de înțelegerea celor apropiați, care știu că fiecare apel pe care îl primesc poate însemna o viață salvată. Fiica mea știe deja prea bine că de fiecare dată când primesc un telefon sau un mesaj despre existența unui donator în România urmează ore de telefoane și mesaje pentru organizarea prelevării, și este foarte înțelegătoare cu mine. Indiferent dacă sunt cu familia acasă, la spital sau cu prietenii la o masă, totul trebuie pus pe pauză și rezolvată misiunea de recoltare.
Cum decurge procesul de identificare și coordonare a unui transplant?
Totul începe cu identificarea unui posibil donator într-un spital acreditat pentru identificarea și menținerea unui donator aflat în moarte cerebrală. Urmează evaluarea medicală pentru a stabili dacă organele sunt viabile. Apoi, coordonatorul intraspitalicesc discută cu familia, care trebuie să își dea acordul. În paralel, se activează echipele de transplant, se stabilesc compatibilitățile și se organizează transportul echipelor de prelevare și al organelor către centrele unde pacienții așteaptă. Este un proces contra-cronometru, care presupune coordonare perfectă între zeci de oameni.
Există un caz care v-a impresionat profund în cariera dumneavoastră?
Au fost multe cazuri emoționante și numeroase situații care mi-au rămas în memorie. Îmi amintesc foarte clar o recoltare de organe la Iași, când cordul a fost viabil și acceptat pentru transplant la Târgu Mureș, pentru un tânăr aflat într-o stare medicală critică.
Totul trebuia să decurgă fără probleme, însă vremea peste munți este adesea imprevizibilă. Pe măsură ce elicopterul se apropia de orașul de destinație, ceața devenea tot mai densă, iar eu eram în permanentă legătură telefonică cu pilotul. La aproximativ 30 de kilometri de Târgu Mureș, condițiile meteo s-au înrăutățit brusc, iar pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un deal, la doar 20 de kilometri de spitalul destinatar.
Știind cât de prețios este timpul pentru un cord, am trimis imediat o ambulanță către coordonatele transmise de pilot. Așa cum se întâmplă de fiecare dată, fiecare persoană implicată în acest lanț logistic depune toate eforturile pentru ca activitatea să se desfășoare fără întreruperi, chiar și în condiții aproape imposibile.
Un localnic care a văzut elicopterul aterizând pe terenul său a venit să vadă ce se întâmplă. Înțelegând gravitatea și importanța situației, s-a oferit să ajute și a folosit mașina personală pentru a-l duce pe pilot până la punctul de întâlnire cu ambulanța trimisă în sprijin.
Menținând în permanență legătura cu pilotul, l-am ghidat până în fața blocului operator. Acolo, echipa chirurgicală a preluat cordul, încă viabil, și l-a transplantat tânărului aflat deja pe masa de operație, reușind astfel să-i salveze viața.
Cum reacționează, de obicei, familiile potențialilor donatori? Cum le oferiți sprijin?
Reacțiile sunt foarte variate. Vorbim de momente extrem de dificile pentru familie, pentru că ele tocmai trec prin pierderea unei persoane dragi. Rolul nostru este să oferim empatie, să explicăm clar și transparent procesul și impactul pe care îl poate avea gestul lor. De multe ori, ideea că suferința lor se poate transforma într-o șansă la viață pentru alții le aduce alinare.
Care sunt cele mai mari satisfacții pe care vi le oferă munca de coordonator de transplant?
Cea mai mare satisfacție este să știu că, prin efortul echipei, oameni aflați la limita dintre viață și moarte primesc o nouă șansă la viață. Fiecare pacient care reușește să revină la o viață normală este o victorie. Și fiecare familie de donator care găsește puterea de a spune „da” ne reamintește de generozitatea și umanitatea oamenilor.
Ce mesaj aveți pentru oamenii care sunt reticenți în privința donării de organe?
Le-aș spune că donarea de organe este cel mai mare act de solidaritate și altruism pe care îl putem face. Printr-un singur gest, se pot salva mai multe vieți. Înțeleg teama sau reținerea, dar cred că este important să ne gândim că, într-o zi, noi sau cineva drag nouă am putea fi de cealaltă parte – a celui care așteaptă o șansă.
