Dr. Carmen Pantiș este medic primar ATI, conferențiar universitar ATI și Medicină de Urgență, coordonator regional de transplant în regiunea de Vest ( județele Bihor, Arad, Timiș și Hunedoara) din anul 2017 și unul dintre pionierii modernizării activității de transplant din România. Activează la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, este șefa secției ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, fiind și cadru didactic la Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie, coordonează rezidenții în ATI. Este pasionată de educație, de comunicare empatică și de construcția unui sistem de transplant performant, uman și transparent.
Este implicată în activitatea Colegiului Medicilor Bihor, dar și la nivel național, fiind vicepreședintele Colegiului Medicilor România(CMR) pe probleme de jurisdicție, etică și deontologie medicală. Dincolo de profesionalismul desăvârșit, dr. Pantiș este și o prezență caldă, empatică, alături de familiile donatorilor în moarte cerebrală, în cele mai dificile momente. Este omul care răspunde la telefon la orice oră din zi sau noapte, și care a transformat această misiune de-a salva vieți într-un mod de viață.
În primul episod al seriei „Oameni care salvează vieți”, vă invităm să descoperiți povestea unui om care, de peste un deceniu, construiește speranță – discret, determinat și profund uman. Carmen Pantiș este o femeie puternică, o mamă fericită, cu o fiică de 29 ani în Viena(studii de economie finalizate la WU) și un fiu de 22 ani student în Groningen la Facultatea de Urbanism și Design Spațial. Are o familie care o susține necondiționat, dar se bucură și de un sprijin solid în echipa sa profesională. A participat la istoria medicinei scriind istorie în România. A participat la întâlnirea din 12 octombrie 2012 de la Ministerul Sănătății, în prezența dr. Raed Arafat, prof. Irinel Popescu și prof. Francis Delmonico, atunci când s-au pus bazele structurii actuale a rețelei naționale de transplant și s-a introdus oficial rolul de Key Donation Person (KDP) – persoana-cheie în procesul donării de organe. Este omul care a reușit să pună Oradea pe harta europeană a donatorilor de organe în moarte cerebrală. A reușit nu doar să fie în topul național cu cei mai mulți donatori de organe, ci și să aibă o rată similară cu a centrelor din Spania și Croația.
Ce presupune, mai exact, rolul unui coordonator regional de transplant?
Rolul meu implică identificarea donatorilor aflați în moarte cerebrală, comunicarea cu familiile și obținerea consimțământului pentru donare. Sunt responsabilă de coordonarea activităților din mai multe județe Bihor, Arad, Timișoara, Deva și țin legătura permanentă cu echipele locale și naționale. Comunic în timp real cu Agenția Națională de Transplant, verific toate documentele și am misiunea de a coordona intervenția chirurgicală realizată de echipele specializate din centrele de transplant.
Ce v-a determinat să vă implicați în activitatea de transplant?
Am simțit o chemare profundă pentru acest domeniu în care se îmbină medicina de înaltă performanță cu empatia umană. În 2012, în cadrul unei întâlniri istorice la Ministerul Sănătății, s-a stabilit clar rolul coordonatorului de transplant și al medicului Key Donation Person (KDP). Am fost numită coordonator regional în 2017. Din acel moment, activitatea mea a devenit o misiune.
Cum arată o zi de muncă din viața dumneavoastră?
Foarte devreme dimineața sunt în sala de operație , fac anestezii, urmează raportul de gardă, vizita pacienților din ATI și restul activităților clinice. În paralel, sunt mereu conectată la tot ce ține de transplant , răspund la apeluri, verific protocoale, coordonez echipe. Am și activitate didactică la Universitatea din Oradea și în cadrul Colegiului Medicilor Bihor. Nu există orar fix pot fi chemată în orice moment, zi sau noapte.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpinați?
Fără îndoială, comunicarea cu familiile donatorilor. Unele familii nu înțeleg moartea cerebrală sau sunt în stare de negare profundă. Este nevoie de multă empatie, timp, răbdare și tact pentru a-i ajuta să accepte realitatea. De asemenea, gestionarea logisticii de prelevare în timp record, cu echipe care vin din alte orașe sau chiar cu avionul, este o provocare majoră.
Ce sacrificii presupune această activitate?
Nu am un program fix, nu există „de la 8 la 14”. Sunt chemată în weekend, noaptea, de sărbători. Este o ieșire continuă din zona de confort. Din fericire, am o echipă extraordinară la Oradea – colegi KDP ca dr. Sabău Tudorel Florian, medic primar ATI, dr. Ștefan Pataki medic primar ATI, medici rezidenți, un colectiv de 12 asistenți medicali ATI împreună cu as.med.șef ATI Petru Cotrău, care fac totul mai ușor.
Cum decurge procesul de identificare și coordonare a unui transplant?
Totul începe cu identificarea unui potențial donator în moarte cerebrală. Se parcurge protocolul legal de declarare a morții cerebrale, semnat de 2 medici primari ATI sau un medic primar ATI și un medic primar neurolog sau medic primar neurochirurg. Ulterior, se discută cu familia în vederea obținerii acordului de donare organe și țesuturi. Dacă se obține consimțământul, urmează organizarea logistică a prelevării, uneori contra-cronometru. Verific toate actele, trimit la ANT, stabilesc orarul echipelor. Este un efort colectiv imens.
Există un caz care v-a impresionat profund?
Cel mai marcant a fost accidentul aviatic din ianuarie 2014, când echipa de prelevare din București, chemată pentru un donator la Oradea, s-a prăbușit în Munții Apuseni. A fost o tragedie care m-a afectat profund. Pe plan emoțional, cele mai grele momente sunt cele legate de donatorii pediatrici – când familia nu poate lua o decizie și știm că acele organe ar fi putut salva alți copii, e devastator.
Cum reacționează familiile potențialilor donatori? Cum le oferiți sprijin?
Reacțiile sunt variate. Unele înțeleg și acceptă, altele refuză, iar cele mai dificile sunt cele care nu pot decide și evită dialogul. Sunt acolo pentru ele – le explic, le susțin, chiar și după refuz, le rămân alături. Sprijinul meu este necondiționat. Uneori mă întreabă dacă pot cunoaște pacienții care au primit organul sau țesutul salvator. Le explic că legislația nu permite acest lucru, dar le ofer informații despre succesul transplantului, când e posibil.
Care sunt cele mai mari satisfacții ale muncii dumneavoastră?
Fiecare viață salvată e o bucurie. Fiecare familie care alege să dăruiască viață în durerea ei e o lumină. Satisfacția de a ști că un „da” spus în cel mai greu moment înseamnă speranță pentru 4-5 alți oameni ,asta nu poate fi egalat cu nimic. DA pentru VIAȚĂ!
