Transplantul înseamnă viață!

Mulțumim familiilor donatorilor, mulțumim românilor care au înțeles că transplantul înseamnă viață.

Anca Ștefan

Cel mai mult îmi place să-mi petrec timpul cu oamenii și să ajut ori de câte ori am ocazia și ori de câte ori este nevoie.

Istoricul nostru

Primele încercări de transplant de organe în România datează încă de la începutul secolului XX.

Se datorează doctorului Florescu, care, lucrând în cadrul laboratorului de chirurgie experimentală al Facultăţii de Medicină din Bucureşti a efectuat mai multe transplante experimentale de rinichi.

Proceduri

Cum se procedează?

01.

Persoana dedicată

În vederea informării rudelor despre donarea de organe după decesul unui pacient, există o persoană dedicată pentru a discuta cu rudele care se numește coordonator de transplant.

Aceasta vorbește cu rudele și le răspunde la toate întrebările care pot exista în acest sens, iar dacă aceștia sunt de acord, coordonatorul de transplant este împuternicit de a le consemna acordul de donare.

02.

Cine?

Echipe chirurgicale vor efectua intervenția de prelevare organe și țesuturi, transportul spre centrele de transplant, unde se va efectua intervenția de transplant.

Beneficiile pacienților transplantați

Prelungirea vieții

Sevrarea de dializă

Îmbunătățirea semnificativă a calității vieții

Cost mai redus al tratamentului

Proceduri

Iată Ultimele Evenimente

Fii erou! Donează viață!